Cultură şi învăţământ

Cultură
Activitățile culturale sunt desfășurate de către școala și tinerii din comună.
Merită menționată Formația de dans Codrănese din Cehal care a participat la mai multe Festivaluri ajungând până la faza națională la București .
Dintre artiștii populari renumiți il amintim pe BIRO VASILE cântăreț la taragot - ajuns la faza națională.
Legat de obiceiuri merită menționat faptul că atât sărbătorile religioase cât și tradițiile specifice zonei (Balul Strugurilor , Balul Mascat ) sunt respectate și participă la ele ambele naționalități ( români și maghiari) și toate generațiile .
Ca obiceiuri păstrate putem distinge pentru sărbătoarea de Paști # stropitul # în Cehăluț și ciocnitul ouălor roșii în curtea bisericii în Cehal și Orbău; La înmormântări în Cehal se fac mese mari cu contribuția în natură (găini ,ouă, făină ) din partea sătenilor ; în Cehăluț se organizează # Pomana # fără sprijinul celor invitați.
Activitatea culturală se desfășoară în cămine culturale în Cehal și Orbău . În Cehăluț vechiul Cămin Cultural a fost demolat în jurul anilor 1980 - de atunci până în prezent activitatea culturală s-a desfășurat în spații improvizate ( magazie de cereale).
În anul 2001 s-a realizat proiectul de cămin pentru Cehăluț și se speră că se vor obține fonduri pentru realizarea construcției pe următorii ani.
 
Învățământ
Prima școală a început să funcționeze în localitatea Cehal în anul 1850 (Școala Elementară cu 4 clase) iar la Cehăluț în anul 1894 ( Școala Elmentară Reformată cu 4 Clase).
În prezent în comună există 3 școli în care funcționează grădinița, ciclu primar și gimnazial
In satul Cehal clădirea școlii are două nivele, sala de sport și anexe.
Cadrele didactice în această școală sunt calificate și au domiciliu în localitate.
În Cehăluț școala se află într-o clădire veche dar în stare bună .
Majoritatea cadrelor didactice sunt calificate și o parte din ei fac naveta cu autobuzul din orașul Tâșnad.
În Orbău clădirea școlii este relativ în stare bună dar cu excepția directoarei celelalte cadre didactice sunt suplinitoare.
În perspectivă, numărul mic de elevi existenți la cele trei școli va duce la comasarea școlii din Orbău cu cea din Cehal respectiv naveta elevilor din Orbău spre Cehal , iar elevii din Cehăluț vor face naveta la școala din Tâșnad.
Rezultatele activității elevilor din comună sunt bune în sensul că o parte din elevii școlilor generale au obținut rezultate bune la examenele de capacitate , optând pentru Liceul din Tâșnad sau chiar Licee de specialitate renumite din Satu Mare , iar restul s-au înscris la Școli Profesionale în Tâșnad sau Carei.
Relațiile dintre școala și familiile elevilor sunt bune,părinții se implică în organizarea diverselor activități ale școlii ( serbări, spectacole ,baluri) și sprijină financiar și prin muncă , întreținerea și dotarea școlilor.