Istoricul localităţii

Cehalul românesc aparţine, din punct de vedere administrativ, comunei Cehăluţi, la o distanţă de şase km. De Cehăluţi aparţine şi satul Orbău. Toate cele trei localităţi se găsesc într-o regiune deluroasă. În trecut împădurite, aparţinând moşierilor şi numai o mică parte au aparţinut ţăranilor. Ocupaţia locuitorilor pe aceste meleaguri a fost agricultura, creşterea vitelor şi pomicultura. În Schematismus din 1900, Cehalul Românesc ( Olah -Csaholy), este menţionat cu 1116 (GRC), 4 (HC), şi 16 (Jud). La recensământul din febr.1956 populaţia Cehalului era de 1971 persoane, toţi români. La Orbău 922 persoane din care 4 maghiari, iar la Cehăluţi, din 1167 persoane numai 168 erau români, patru evrei şi restul maghiari.Din datele vremii aflăm că pe la anul 1847 românii din Cehăluţ erau 307 ,dar s-au maghiarizat, mai ales că n-au avut şcoală românească şi astfel copiii românilor au fost nevoiţi să meargă la şcoală reformată.
Din istoricul satului am reţinut că, Cehalul a făcut parte din judeţul Solnocul de mijloc în care existau trei localităţi cu numele de Cehal.
În 1477 apar:
1) Cehalul maghiar,
2) Cehalul românesc ,
3) Cehalul românesc de sus.
Mai târziu au rămas două localităţi cu numele de : Cehăluţ şi Cehalul- românesc. În 1795 - ambele sunt amintite ca aparţinătoare domeniului Tâşnad, Pretura Tăşnad.
Cehalul românesc se afla în alt loc faţă de cel de astăzi şi numai la începutul secolului al XVIII-lea s-a mutat pe locul unde se găseşte azi. Şi comuna Cehăluţiu se afla în alt loc faţă de cel de astăzi.Dar şi în locul unde se află astăzi ar fi fost aşezări omeneşti deoarece acolo s-a găsit un turn, iar în jurul lui s-a clădit biserica reformată. Din datele vremii rezultă că satul s-ar fi mutat pe la anul 1713. În anul 1476- ambele sate sunt amintite ca fiind proprietatea familiei Becskiek. În anul 1429 regele Sigismund ar fi donat atât Cehalul românesc, Cehalul românesc de sus şi Cehalul unguresc , lui Csahaly loan şi fiului său Ștefan care au luptat cu el în Bosnia. Între anii 1427-1430 fiii lui Szilagyi Nicolae sunt stăpânii Cehăluțiului şi al Cehalului.
În anul 1771 Cehalul românesc este în posesia lui Vay Vasile având mai mulţi iobagi care, în afară de cele 20 zile de robotă, erau obligaţi să efectueze seceratul, să predea dijma de 1-10, un sac ,două găini şi 20 de ouă proprietarului. În anul 1779 pe moşia de la Cehăluţ se instalează Nagy Karolyi Karoly Antoniu. La Cehăluţ s-au găsit urmele unei cetăţi numite: Kovacs-Var. Cu ocazia muncilor agricole s-au scos resturi de ţigle.
Din Schiţa Monografică a Sălajului întocmită de Dr. Dionisie Stoica şi loan P. Lazăr şi apărută la Institutul tipografic şi de editura ,,Victoria" Șimleul-Silvaniei 1908, se menţionează că Cehalul-românesc (Olahcsaholy), pretura Tăşnad, este veche comună românească, aşezată pe două coaste în partea dinspre apus a comitatului. În vremurile de demult satul se afla în partea spre răsărit a hotarului, unde şi astăzi se vede fundamentul bisericii vechi, iar locul de astăzi îl aflăm numai de la anul 1700 încoace.
 
În 1912 exista un mare moşier, baronul Zeigh Vasile care şi-a vândut moşia de 1000 de jughere ţăranilor din Cehăluţ. După primul război mondial s-a împărţit pământ din proprietatea parohiei reformate şi din proprietatea lui Helley, moșier din Tâşnad. La 1900-1910 Cehalul avea 240 fumuri cu 1220 persoane de religie greco-catolică. Biserica de piatra s-a zidit în anul 1893-1984 pe cheltuiala poporului şi cu un ajutor de 400 coroane primite de la regele Francisc losif I. S-a convertit la Uniune în 1776. A avut ca administrator pe Moody Georgius, cantor pe losephus Cosmutia. Dr. Petri Mor. În Monografia judeţului Sălaj se aminteşte şi de biserica reformată din Cehăluţ din a doua jumătate a sec. al 18-lea. Pe tavanul bisericii se găsesc inscripţii gotice (acoperite cu var).
Şcoala confesională din piatră s-a ridicat în anul 1894, cu o sală de clasă, având învăţător calificat cu un salar de 600 de coroane. Atunci a avut 77 de copii înscrişi la şcoală(38 băieţi şi 39 fete).
 
Ca întreprinderi industriale se menţionează moara lui Prahanca (mare moşier). După lichidarea moşierilor, din pământul lui Prahanca a luat fiinţă o secţie a GAS Carei. Pe terenul respectiv s-au plantat mii de pomi fructiferi. În 1956 ia fiinţă o asociație agricolă.
Căminul cultural ia fiinţă după cel de al ll-lea război mondial. În 1956 echipele artistice participă la concursuri, ajungând la faza pe raion, regiune, iar echipa de dansuri din Cehal a ajuns la Faza republicană, premiată fiind cu un aparat de radio pentru Căminul cultural.
În documentele vremii satul Orbău este amintit de prin anii 1205-1235. Apoi în anul 1475 este amintit ca Orbo( cuvânt de origine slavă, în româneşte PLOP) .Legenda spune că în trecutul îndepărtat ar fi existat o singură casă în care ar fi locuit trei tâlhari sau oaste de haiduci. Între anii 1427-1730 ar fi aparţinut lui Szilagyi Nicolae şi fiilor săi. În 1890 a ajuns la 253 locuitori. Satul a aparţinut grofului Zeigh losif. La început satul se găsea în vale nu în vârful dealului. Pe la mijlocul veacului al 16-lea satul a fost pustiit. Biserica a fost adusă pe picioare din Racova în 1824, veche de 500 de ani. Biserica a fost dăruită de către credincioşii din Racova. În satul Orbău au fost mulţi neştiutori de carte. Nici primarul satului nu ştia carte. Legendele spun că, primarul îşi făcea însemnările pe beţe, prin semne şi linii. Impozitul era calculat și se plătea după numărul de geamuri. Scopul celor ce-şi construiau case era să nu-şi facă multe geamuri la case, pentru ca să nu aibă impozit prea mare.